Ştampila din cer răsare
Ca o umbră pe cărare.
Ca o negură de ceaţă
Vine-n zori de dimineaţă!
De la mic până la ciot
Moartea ştampilează tot.
Sub lumina de la soare
Ştampilează tot ce moare.
N-are timp de odihnit
Parcă e din infinit
Peste munţi şi peste mare
Stă cu coasa pe cărare.
La-ntuneric nu dispare
Înfloreşte ca o floare.
Ea lucrează-ntreţesut,
Este fără de cuvânt.
Ascute coasa mereu
Şi spune că e erou.
Ciuma morţii cum loveşte!
La cosit nu oboseşte.
Coseşte mereu din plin
Ţara e un cimitir.
A cosit şi mai coseşte
E mută şi nu vorbeşte
Merg pe drumul cu lumină
Şi plâng moartea libertină.
Moartea devastează tot
Nu lasă nimic în cort.
Fie cort, fie palat,
Loveşte neîncetat!
E vicleaqnă-n meserie
Şi Isus din cer o ştie!
Fie rege, om de stat,
Loveşte neîncetat.
Fie om de ştinţă rară
Nu lasă nimic din ţară!
Pe cărare bate vântul
Flori acoperă pământul
La cimitir, sub un pom
E-mpăratul faraon.
Împăraţi sub zări senine
Odihnesc în cimitire,
Odihneasc sub clar de lună
Dar lumina e mai bună...
Ştefan Toma
Poet popular
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu