Se stinge cerul şi
luna
Şi moare lumea
întruna
Se sting stele pe
cărare
Şi omul din casă
moare!
Omul este o lumină
De origine divină!
Trece omul pe pământ,
Precum îngerul cel
sfânt!
Trece omul. Nu-i o
stea!
Vai şi-amar de viaţa
mea!
Trece omul fulgerând
Ca lumina pe pământ!
Doamne, pleacă omul
cu plâns mult,
Cu durere, la
mormânt!
Cum se stinge luna-n
nor,
Dispare orice popor!
Fie omul cât de mare,
El dispare pe cărare!
Fie bun, fie milos,
Plecăm toţi la Domn
Cristos!
Fie mic sau fie mare,
Moartea stă
nerăbdătoare!
Stă pitită în
veşmânt,
Şi loveşte-ntreg
pământ!
De eşti rege sau mai
mare
Moartea tot îţi dă
târcoale!
De iei crucea din cer
bună,
Isus îţi va da
cunună!
De iei cerul blând cu
stele,
În curând ajungi la
ele!
Universul infinit
Te-aşteaptă c-un
bun-venit!
Ştefan Toma
Poet popular
Cer si lumina
RăspundețiȘtergere