Moartea n-are carte multă
Şi loveşte ca o brută.
Este fără de cuvânt
N-are milă pe pământ!
Când pleacă omul din casă,
Ea îşi dă ospăţ la masă.
Moartea e nesaturată
Ruinează ţara toată!
Ca un bumerang se lasă
Moartea peste om în casă!
Lumânarea se topeşte
Dar moartea mereu loveşte!
Mii de ţări cu trupuri sfinte
Zac la cruci cu oseminte,
Zac sub cerul luminat
Cruci de regi şi împărat.
Moartea bucuroasă vine
La palate pe coline.
Când vede conacul mare,
Stă la pândă pe cărare.
În mireasma-mbălsămată
Şi cu doliul pus la poartă,
La-ntuneric ea pândeşte,
Tot ce-i tânăr îl loveşte.
Şi loveşte-aşa de tare!
Lasă urme pecărare...
Lasă urme de plâns mult
La cruce şi la mormânt...
Ea te prinde în capcană
În ghetou şi-ţi face rană!
Nu pândeşte în zadar!
Este fără de hotar!
A rămas casa pustie
Şi o cruce pe vecie.
Plânge cerul tot pământul
Despărţirea e mormântul!
Ştefan Toma
Poet popular
Moartea fioroasa
RăspundețiȘtergere