Izvor de lacrimi mii şi mii de ani s-au strâns la cruce de la oameni

Tu, dreptate, unde eşti,

De mereu mă părăseşti?

Mă părăseşti mai mereu

Şi mă laşi în plâns la greu!

O, dreptate, har divin,

Plâng mereu sub cer senin

Eu beau lacrimi cu paharul

Şi duc crucea cu calvarul.

Lacrimi care curg din mine

Sub dreptar cu zări senine.

Mii de lacrimi izvorăsc

De la neamul omenesc.

Lacrimi multe de sub soare

Parcă e izvor de mare.

Parcă e izvor de munte

Când plâng mieii la cornute.

Plânge atmosfera toată

Peste lumea-ndoliată.

Plânge ţara cu morminte

Dreptatea din locuri sfinte.

Dreptate nu-i pe pământ.

Eu plâng cerul la mormânt.

Fie casă sau palat,

Plânge lumea ne-ncetat.

Omu-i plâns şi e pierdut!

Dreptatea a dispărut!

Ştefan Toma

Poet popular