duminică, 24 ianuarie 2016

Unirea celor trei provincii româneşti


Mihai, Ţară Românească,
S-a luptat să o-ntregească!
ÎN LUPTĂ, CU VITEJIE,
A UNIT-O PE VECIE!

A LUPTAT ŢARA FRUMOASĂ
Să aibe pace în casă!
Să aibă pace cerescă
România SĂ TRĂIASCĂ

Sub cerul senin, milos.
Suntem ţara lui Cristos!
Ţară prin război trecută,
Să ai pace din cer multă!

Sub lumina de la stele,
Să ai pacea ce nu piere!
România s-a unit
Într-un stat bine-venit!

Limba română să crească,
Nimenea să n-o lovească!
Sub cerul strălucitor,
s-avem pace în popor!

Vulturul viteaz Mihai
A unit acelaşi grai!
Sub o vatraă românească,
Dumnezeu să o păzească.

Sub lumina de la soare,
Să fim frunte-ntre popoare!
Să fim prima naţiune
Pe pământ şi-n astă lume!

Doamne, sub lumina ta bogată,
Să prospere ţara toată!
Ceas de mare sărbătoare
Este România mare!

Şi sub lumina cerească,
Dumnezeu să ne păzească!
Amin!




Magnet ceresc


Un gând mă trage către cer
Spre cel milos şi din etern!
Un gând mă trage mai mereu,
La cel milos ce-i Dumnezeu.

Ca un magnet ceresc, divin,
Mă simt atras spre cer senin.
Magnetul infinit cu stele
Mă trage zilnic către ele!

În văpaia-nflăcărată,
Îl văd pe cerescul tată!
Sori, planete mii şi mii
E drumul spre veşnicii!

Stele mii aliniate
Văd crucea cu bunătate.
Văd prin norul glorios
Soarele Isus Hristos!

Peste munţi şi peste mare,
Soarele încet apare!
Lumina nu oboseşte
Milă zilnic ne vesteşte!

Ne vesteşte ceasul bun,
Că Isus este pe drum!
Universul infinit
Dreptatea nu o cuprind!

Printr-un soare luminos,
Te cheamă Isus Hristos!
Eşti chemat azi, din mormânt,
La Isus cel bun şi sfânt!

Tot pământul e chemat,
În cruce să fii salvat!


Hotarul spre cerul cel înstelat. Tinereţe cerească ne dă Hristos!


Pentru ce să plâng amarul,
Când spre cer nu am hotarul?
Să stau trist nu e frumos!
Am în cer pe domn Hristos!

Pentru ce să plâng tristeţea,
Când am în cer tinereţea?”
Merg pe drum de ploi, furtună...
Dar zăresc un colţ de lună

Merg cu mila prin furtună!
Caut loc şi pace bună!
Bate clopot gong ceresc
Pentru neamul pământesc!

Bate gongul! Ce mai staţi?
Intră-n rânduri, între fraţi!
Intr-n rânduri, fă-te frate,
Că vin prigoane de moarte!

Vine cerul înstelat,
Cu Isus ca împărat!
Vine cerul cu furtuna...
Ce vrei? Moartea sau cununa?

Sună gong de mărturie,
La hotar de veşnicie!
Sună gongul ne-ntrerupt!
Pentru omul muribund!





Păcătos iertat şi vindecat în milă şi jertfa lui Isus


Pace, Doamne, dă-mi şi mie
Şi mă scapă pe vecie!
Pace, Doamne, dă-mi în boală,
Ridică-mă din ocară!

Ridică-mă din ţărână
Şi dă-mi pacea ta cea bună!
Ridică-mă, fii milos,
Şi dă-mi pacea lui Hristos!

Doamne,-atinge-mă doar niţel,
Că-s bolnav şi am să pier!
Când durerea mă apasă,
Vino cu pace în casă!

În durere şi în chin,
Lasă-mă ca să respir!
Numai tulbura amarul,
Că ai suferit calvarul!

Tu, cel bun, din veşnicii,
Mă-ngrozeşti noapte şi zi!
Doamne, cum faci cerul luminos,
Vindecă şi-un păcătos!

Leagă-mi rana dureroasă
Şi dă-mi pacea ta miloasă!
Sunt rănit de mic copil,
Eu mă zbat în plâns şi chin!

Stai şi străluceşti pământul
Iar eu plâng
Şi-aştept mormântul!





Plânsul şi potopul lui Noe




            Sub mantia şi taina nemuririi cereşti, îmi zugrăveam sufletul cu cuvinte nermuritoare în hohote de plâns.
            Sub cerul plouat şi plâns, duceam crucea suferinţei către edenul ceresc. Sub bolta înstelată îmi pavam drumul suferinţei cu lacrimi curse ca un râu.
            -Urcam treaptă cu treaptă în nor şi mă uitam la crucea glorioasă sus pe munte. Mă uitam cu durere în suflet cum cel de lângă mine a fost răpit de moarte şi m-a lăsat singură cu un copil să duc crucea şi calvarul mai departe. Strigam, plângeam şi alergam disperată după dreptate. Cerul glorios plângea cu seninătate durerea, despărţirea şi plânsul oamenilor.
            Drumul glorios cu stele duce către casa divină. Peste crucile ruginite de timpul nemilos al vremii cade roua cerului şi plânsul omenirii la despărţire. Plânge cerul! Plânge şi omenirea de se face potopul lui Noe pe pământ!
            Mii şi mii de planete cu îngeri nemuritori se uită cu groază la planeta Pământ. Cerul trece dar cuvântul Isus Hristos rămâne în veci.
            Amprenta suferinţei şi a plânsului rămân în cartea de căpătâi a veşniciei. Dar cel neprihănit rămâne ca un pom verde lângă un izvor plin cu lacrimi lângă crucea iertării. Lângă edenul ceresc îmi şterg lacrimile, că mi-am sfârşit călătoria de pribeag pe acest pământ plin de groază şi durere.
            Soarele a răsărit odată cu nemurirea la cruce.




Stâlp de foc, ochi de veghe şi bagajul de plecare



Ceartă, Doamne, tot pământul,
Să predic din cer cuvântul!
Fă-ne tu biruitori,
În cruce nemuritori!

Fii un stâlp de foc ceresc
Peste neamul omenesc!
Şi în focul tău aprins,
Să cântăm spre paradis!

Vârf de lance şi tărie,
Să-ţi cânt mila pe vecie!
Praguri frânte în cristal,
Ochi de veghe-n Canaan...
Ochi de veghe-n zări senine,
Unde este numai bine!

Vârf de nor urcăm în vis,
Trepte-n cr spre paradis!
Vârf de munte glorios,
Urc spre cerul lui Hristos!

Sub lumina de la soare
Fac bagajul de plecare!
Spun adio la pământ,
La ţară şi la mormânt!



Chinul morţii şi la pământ revedere


Privesc cerul cum răsare
Peste lumea care moare,
Privesc cerul glorios
Şi eu plâng aicea jos.

Privesc cerul cu plâns mult
Despărţirea la mormânt.
Privesc veşmântul din nor
Spre cerul nemuritor.

Privesc glorioasa zi,
Când Isus iar va veni.
Privesc ceasul izbăvirii
Şi cu ziua nemuririi!

Privesc omenirea toată
Înviaţi din marea gloată.
Îmi şterg lacrima durerii
Că-mi iau zborul înspre stele.

De la chinul morţii grele
Spun pe veci la revedere.
Că mă mut la cerul sfânt
Unde nu mai e mormânt.

Spun adio tuturor
Că mă pregătesc de zbor.
Amin!





Demonii spulberaţi prin Duhul


Doamne, beznă a cuprins pământ,
Eu am ancoră cuvântul,
Eu am ancora Hristos,
La-ntuneric nu cad jos.

Cânt s-a năpustit furtuna,
Eu am mila şi cununa.
Eu am mila lui Hristos,
Soare blând şi luminos.

Când spun cuvântul Hristos
Pică demonii pe jos.
Doamne, când predic al tău cuvânt
Pică demoni tremurând.

Predic pe Isus sub soare,
Demonii dispar din cale.
Dispar toţi şi se topesc
La cuvântul tău ceresc!

Suflă vântul cu putere,
Demonii dispar şi piere.
Se topeşte precum ceara
Mincinosul şi cu fiara.

Doamne, dă-mi tu sabia cerească,
Demonii să se-ngrozească!
Tună, fulgeră în nor,
Să bagi groază şi fior
Spulberă prin duhul sfânt
Tot răul de pe pământ!
Amin!




Hotar la poarta veşniciei


 Ia vezi munţii glorioşi,
Cum se-nnalţă luminoşi
Cum se-nnalţă-n sus, spre stele,
Înspre ţara ce nu piere.

Cum se-nnalţă prin furtună!
E Isus cu pace bună!
Stau de pază neclintiţi,
Când de valuri sunt loviţi.

Se înnalţă-n sus spre nor
Isus, marele păstor.
Vorbesc cedri din Liban
De cerescul Canaan.

Chiparoşi pe munţi cu nor
Ne vorbesc iar cu mult dor.
Toate-n cer şi pe pământ!
Este soarele cel sfânt!

Este soarele Hristos
Luminând pe păcătos.
În apus şi răsărit
Văd mielul bine-venit.

Gloria de la Betel
E cel veşnic din etern.
Este stânca de granit,
Isus care te-a iubit!

Este cel făr’ de sfârşit
Lumină în infinit.
Soarele răsare-n nor,
Isus te-aşteaptă cu dor.
Te-aşteaptă cu nerăbdare,
Pentru veşnică salvare!


Îmbracă veşmântul umilinţei


Îmbracă-te cu putere
Şi ia chip de timpuri grele!
Ia umilinţa veşmânt,
Să rezişti pe-acest pământ!

Ia chip de înger bun,
Să rezişti în timp şi drum!
Îmbracă-te cu tărie
În drumul spre veşnicie!

Fă din har scutul credinţei
Şi veşmântul umilinţei!
Ia ca dar dreptatea bună
Şi cu veşnica cunună!

Cu toţi să ne oţelim,
Pe Satan să îl topim.
Ia tăria şi cuvântul,
Învierea şi mormântul!

Ia mormântul lui Isus
Drept reper spre ceruri sus!
Mergi pe drumul glorios
Cum a mers domnul Hristos!

Mergi în umilinţă mare
În drumul către salvare.
Soarele pe drum apune,
Tu te pleci în rugăciune.
Eşti pe drum chiar la hotar.
Apucă viaţa-n dar!




În glorioasă jertfă îngerii cu planete mii te-aşteaptă şi pe tine



Pentru un fruct cu privirea
A căzut în amăgirea...
Printr-o pară, măr sau fruct,
Acum e omul pierdut.

Dacă nu cădeai din rai,
Pat împărătesc aveai.
Fiţi în ţară toţi uniţi
În prejudecăţi nu fiţi.

Căci o rodie frumoasă
Vom avea în rai pe masă.
Eşti cu legea solidar
Ai parte de Canaan.

Agrotehnic, nu fii hoţ,
Dacă vrei să faci negoţ.
Sub albastrul cer frumos,
Să ai pacea lui Hristos.

Sub un tei cu umbră deasă,
Văd o falnică mireasă,
De la Eva cea căzută,
Văd la mănăstire-o nuntă...

Văd scenă încântătoare
Dar ce rost că omul moare?
Drumul e grotesc şi mare,
Tot ce-i omenesc dispare!

Adam Eva şi cuvântul
Este crucea şi mormântul.
La-nvierea de apoi,
Vom avea toţi trupuri noi.

În lumină îmbrăcaţi,
Vom fi toţi ca îngeri fraţi
Şi-n jertfirea glorioasă
Vom pleca cu toţi acasă
Căci planete, stele mii
Te aşteaptă ca să vii!

Ştefan Toma
Poet popular



Îngerii cu planete mii aşteaptă pe meleagurile nemuririi pe pământenii zdrobiţi de durere


În pădure e un nuc
Şi cântă în el un cuc.
Cântă şi-o privighetoare
Sub lumina de la soare.

Iar sub muntele umbros
E un iepuraş frumos.
E un pescăruş în zbor
Parcă plânge pe popor.

Peste munţii glorioşi,
Îi cheamă pe păcătoşi.
Furtuna cât e de mare,
Pescăruşii cânt salvare.

Munţi cu faţa către soare
Ne fac zilnic o chemare.
Piscuri de culoare vie
Ne cheamă spre veşnicie.

În pădurea cea stufoasă,
Ne cheamă zilnic acasă.
Pescăruşii sunt eroi,
Peste munţi şi peste văi.

Peste plaja însorită,
Cântă mila infinită.
Peştii argintii se-avântă.
Valul mării îl înfruntă.

Pescăruşii cântă marea
Şi la cruce îndurarea.
Cântă cerul stele mii,
Te cheamă spre veşnicii.

Aud chemare din nor
Spre meleag nemuritor.
Îngeri cu planete mii
Te aşteaptă ca să vii.





Scut, cetate şi risipirea duşmanilor



Cetate tare eşti tu, Doamne,
Pentru lumea care moare.
Cetate tare eşti în vale
Când cerul e cu îndurare.

Când te chemăm. În harul sfânt
Să fii un scut pe acest pământ.
În luptă şi în război
Să fii permanent cu noi.

Când cei răi întind capcane
Să fii turn şi cu scăpare.
Când cel rău mă urmăreşte,
Fulgerul pe loc topeşte.
Fulgerul şi cerul bun
Să mă apere pe drum.

Cel ce vrea să mă lovească
Fulgerul să îl zmerească.
Doamne, tunetul să-l înmulţeşti,
Pe duşmani să-i risipeşti.

Să fii cetate miloasă,
Pân ajung şi eu acasă.
Să-mi fii turn şi voie bună
Până iau şi eu cunună.
Să am pacea ta miloasă,
Pân-ajung şi eu acasă!






Ţara durerii cu cruci. Valea Plângerii şi postamente cu sculptură




Cruci sunt multe-n cimitir
Precum florile de crin.
Se înalţă postamente
De băieţi tineri şi fete.

Postamente cu sculptură
La cei din magistratură.
Cruci de regi şi împăraţi
Cu săracul sunt toţi fraţi.

Vine moartea la-mpărat
Şi la bordeiul din sat.
Vine moartea ce să spun,
Nu-ntreabă nimic pe drum.

Ea n-are discernământ
La-mpărat şi om de rând.
Ea loveşte disperată
Lasă ţara-ndoliată.

Ţara cu cruci se-nmulţeşte,
Dar moartea nu oboseşte.
Pe o cruce este scris
A plecat în paradis.

Era tânăr şi frumos.
A plecat la Domn Hristos.
Era tânăr ca o floare.
A rămas plâns şi teroare.

A rămas ţara în beţe.
Plâns în zorii dimineţii.
Lacrimi curg peste pământ
La cruce şi la mormânt.

Ca cascada furioasă
Curge lacrima în casă,
Vino, Doamne, pe pământ
Şi ne scapă de mormânt!





Vis ceresc şi har uimitor la cruce şi o moarte în somn



Doamne, un lucru bun să dobândesc
O moarte-n somn şi-un vis ceresc
O moarte-n somn victorioasă
Şi cu gând de pace-n casă.

Doamne, în noaptea grea şi furtunoasă,
Să vii cu pacea ta miloasă!
Să vii cu pacea ta cea bună,
Când mor să am şi eu cunună.

Când sunt pe pat cu flori răpus
Să fiu cu pacea lui Isus.
Să fiu cu-adevăru’ plin
Cu cerul blând, milos, senin.

Să fiu cu cerul împăcat,
Să iau cununa de-mpărat.
Să iau un văl de in subţire
Şi corp în veci de nemurire.

Să iau albastrul cer frumos
La învierea lui Hristos.
Să fiu ascultăror în toate,
Că tu eşti milă şi în moarte.

Să nu mai zic nimica rău
Şi să-l urmez pe Dumnezeu.
Să-ţi cânt strălucitorul har,
Că eşti milos fără hotar.

Doamne, tu eşti milos în răsplătire,
În veci de veci cu nemurire!
Amin!






Cascadă fără frâu din lacrimi făcută




Se sting stele, se stinge soare...
Tot ce-i pe pământ dispare.
Se sting stele rând pe rând,
Împăraţi merg la mormânt.

Tineretul ca o floare
Moare fără întrebare.
Tineretul talentat...
Mor cu toţii în păcat...

Omul trece şi se duce,
Rămâne un semn de cruce.
Omul trece fulgerând
Popa cântă la mormânt.

Azi îl vezi chipeş înalt,
Mâine îl vezi spulberat.
Viaţa este lumânare
Se stinge şi apoi moare.

Viaţa este frumuseţe
Dar mormântul e tristeţe.
De s-ar termina odată
Cu moartea înfiorată!

Dar de ani şi ani se duc,
Plânge cerul la mormânt.
Plâng îngeri şi heruvimi,
Plânsul morţii cu pelin.

Plânge ţara dureroasă,
Când pleacă cel drag din casă.
Lacrimi curg ca un pârâu...
E-o cascadă fără frâu!
Pământenii plâng în casă.
E cascada fioroasă!


În veşmânt de nor îmbrăcaţi cântam mila lui Isus din cer




Isuse bun, milos şi sfânt
Fă dreptate pe pământ.
Fă dreptate-ntre popoare
Cu pace nemuritoare.

Sub cuptorul tău ceresc
Plantele se ofilesc.
Te rugam zilnic Părinte,
Dă-ne apă din cer sfinte.

Trimite cerescul nor
Să dea ploaie la popor!
Înviorează pământul,
Prin cerescul tau cuvânt.

Fă ca planetele să crească
Şi pământul să rodească,
Să vină cerescul sol
Cu ploaie peste popor.

În ţara e silnicie,
De milă nu se mai ştie.
Îndărădnicia-i mare
Dar Iisus e îndurare.

Căci cerescul Tău cuvânt
E botez cu Duhul Sfânt.
Când ne dai apă din plin
Parcă e botez divin.

Doamne, grija ta nu o să piară
Chiar de-i arşita în ceară
Căci toţi pomii au rodit
Isus să fie mărit.

De la înger până la om
Îţi cântăm mila cu dor.
Doamne când avem hambarul plin


Iţi cântam cerul senin
În veşmânt de nor frumos
Îl cântam pe Domn Hristos.


Iubire





Iubirea-i un dar ceresc
Pentru neamul omenesc.
Pe dragoste şi iubire
E cerul cu nemurire.

Dacă ai viaţă miloasă,
Şi iubeşti parinţi şi casă
Şi eşti fără părtinire
Şi iubeşti pe orişicine.

Ai în viaţă ţel suprem
Pe cel veşnic din etern.
Că iubirea e un dar,
Chiar şi crucea din calvar.

În iubire să fii bun,
Să-ţi croieşti în lume drum
Cu o carieră-naltă
Vei avea viaţă schimbată.

În iubire e zidită
Mila din cer infinită,
Soare, stele, munţi şi mare
E zidul de sărbătoare.

În zidire e făcut
Cerul şi întreg pământ.
În iubire dacă stai
Vei fi cu Isus în rai.
Amin.











Moartea vânează zilnic



Moarte, moarte, cum pândeşti
Şi deloc nu te opreşti,
Fie rege şi-mpărat
Tu pleci zilnic la vânt.

De la mic până la mare,
Vânezi zilnic pe cărare
N-ai costum de vânător.
Dar vinzi zilnic cu spor.

N-ai costum de cositoare,
Dar eşti hoaţă pe cărare,
N-ai discernământ în tine.
Loveşti orice om de bine.

Ca o avalanşă mare
Cureţi ce-ntâlneşti în cale.
Ţara este pustiită
Şi de moarte e lovită.

Salcia cu plete mii
Veghează spre veşnicii.
La morminte de-mpăraţi
Parcă sunt nişte soldaţi.

Peste cruci peste morminte,
Străjuieşte stele sfinte.
Tot ce-i omenesc se duce,
Rămâne un semn de cruce.

Sub harul milos ceresc,
Crucile se înmulţesc.
Mii de ani moartea loveşte
Şi de loc nu oboseşte.

Opreşte-ţi, moarte, furia,
Că m-aşteaptă veşnicia
Cugetă la ce-ai făcut
În Isus scap de mormânt.
Amin!






Multumesc Iisuse pentru camin



Frunzulita, iarba deasa
Mi-am gasit si eu mireasa.
Canta cucul in padure
Ca am casa si un nume.

Canta pescarusul in vale
Ca e mare sarbatoare
Atmosfera canta toata
Dumnezeu mi-a dat o soarta.

Canta pomii infloriti
Pentru doi indragostiti
Iti multumesc Doamne tie
Ca mi-ai dat casa si mie.

Ca am casa si copii
Si drumul spre vesnicii.
Multumesc Iisuse bun
Ca am tovaras de drum.

Da-mi din cerul tau bogat
Mila ta de imparat
Binecuvanteaza casa
Si fetita mea mireasa.

Sa rodeasca, sa sporeasca
Mila lui Iisus cereasca
Sa am bogatii ceresti
Zilnic sa ma miluiesti
Să prosper în toate cele
Sub lumina de la stele.
Amin.

Ştefan Toma
Poet popular


O familie fără vedere

O familie fără vedere


            O fată s-a născut fără vedere.
            S-a căsătorit cu un băiat tot fără vedere.
            Din această căsătorie au rezultat trei fete perfect sănătoase. Copiii îi duceau de mână pe părinţii lor oriunde aveau nevoie. La piaţă, la toaletă.... Era un punct mare de sprijin pentru părinţi numai că după o perioadă au murit şi copiii au rămas orfani. Nu aveau nici o sursă materială pentru a-şi duce viaţa mai departe. Vecina, când a văzut asta, i-a luat cu ea să-i întreţină. După o perioadă nu a mai putut nici ea să facă faţă cheltuielilor şi, ca să scape de ei, i-a dus într-o pădure.
            Copiii părăsiţi în pădure au fost prinşi de noapte printre animalele care se agitau tot mai mult. Pericolele îi păşteau la orice pas. Cucuruzul cânta cu glas înfiorător. Groaza s-a năpustit asupra lor...
            Îşi târâiau paşii timizi, prin pădure, în hohote de plâns. La un moment dat, o haită de lupi şi-au apariţia şi-ntr-un glas înfiorător urlau că şi-au găsit pradă. Copiii în ţipete şi plâns au îngenuncheat şi au zis rugăciunea „Tatăl nostru”.
            Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi a trimis un înger sub forma unui fulger şi când a trăznit o dată lupii au luat-o la fugă.
            De bucurie, au statr toată noaptea în scorbura unui copac, până s-a crăpat de ziuă.
            Copiii speriaţi şi lihniţi de foame au început să adune zmeură şi mure de prin pădure să mănânce.
            Împăratul ţării şi suita sa regală a venit la vânătoare în pădure. Un soldat, crezând că e vorba de un porc mistreţ prin tufiş, a tras şi a rănit unul dintre copii.
            -Nu trageţi! Nu trageţi! Au început să strige copiii îngroziţi.
            Împăratul şi cu soldaţii au venit să vadă ce se întâmplă. Împăratul a dus copiii la spital. După ce aceştia s-au făcut bine, i-a luat la curtea regală. Aici i-a cercetat să afle cum au ajuns ei în pădure...
            Copiii i-au spus că părinţii lor erau orbi din naştere şi au murit lăsându-i orfani, că i-a îngrijit o perioadă o vecină, dar că aceasta, ca să scape de ei, i-a dus în pădure.
            Femeia care i-a dus în pădure a fost arestată pentru fapta sa. Iar soldatul care din neatenţie a tras într-unul din copii a fost destituit din funcţie pentru neglijenţă.
            Copiii au fost fericiţi la curtea regală, au crescut...
            Una dintre fete s-a căsătorit cu băiatul împăratului. Fetele au devenit prinţese şi au fost fericite şi i-au mulţumit lui Dumnezeu că l-a salvat în mod minunat din nenorocirea care se abătuse asupra lor.
Amin!




Pe frontul intunecos, luaţi crucea victorioasă in luptă şi coiful mântuirii



În razboi nu fi fricos,
Comandant este Hristos!
Luati crucea lui Hristos
Pe frontul intunecos.

Când în luptă eşti rănit
Cheamă pe cel infinit.
Cheamă cerul înstelat
Că Isus e împărat.

Cheamă dreapta răsplătire,
Pe Isus cu nemurire.
Doamne, dă-ne îngerul ceresc,
Pe Satan să-l biruiesc!

Dacă mă îmbrac în zale,
La cruce cu îndurare,
Şi cu coiful mântuirii
Iau castelul nemuririi.

Lupta nu e în zadar.
Am tot cerul Canaan.
Am toţi îngerii, sute, mii
Şi cerul din veşnicii.

Am pe regele divin
Şi îngerul Mihail.
Fulgerul pe cer trăsneşte,
Pe Satan îl îngrozeşte.

Doamne, cel rău e răpus pe vale.
Eu cânt mila ta cea mare.
Cânt în corul glorios
Puterea Domnului Hristos.
Amin.








Scăldat în lacrimi. Scăpat în zbor cosmic pe aripi de vânt




Plângeţi stele şi cu soare
Omenirea care moare
Scaldă-mă ploaie în plâns
Lângă crucea lui Isus.

Scaldă-mă să fiu spălat
În sânge nevinovat.
Du-mă, carule din nor,
Spre cerul nemuritor!

Du-mă, vântule, mai sus
Unde nu mai este plâns
Du-mă-n ceruri peste stele
Unde lumea nu mai piere.

Du-mă, vântule, departe,
Ca să scap şi eu de moarte!
Pe aripa ta de vânt,
Du-mă la Isus cel sfânt.

Pe aripi de vânt mă poartă
Şi mă ia din marea gloată.
Du-mă, vântule, departe
Să scap de mormânt şi moarte.

Pe aripi de vânt şi nor
Dintr-o lume cu fior



Dintr-o lume cu plâns mult
Du-mă la Isus cel sfânt.

Du-mă, vântule, mai tare,
Ca să scap de supărare!
Vântule din patru zări,
Du-mă la nemuritori!

Scaldă-mă, ploaie cerească,
Lumea să se îngrozească!
Plouă norii parcă plânge,
De se face apa sânge.

Pe aripi de vânt să zbor
Spre cerul nemuritor…
Unde sunt planete mii
Şi cerul din veşnicii.
Amin.




Voi, din valea plângerii, cântaţi mila divină!


  
Fă-mi dreptate, Doamne sfânt,
Că-s străin pe-acest pământ!
Fă-mi dreptate, fii milos,
Că eu plâng aicea jos!

Doamne, pui nădejdea toată-n tine,
Ia-mă la cer şi pe mine!
Ia-mă-n cerul tău milos,
Că mormântu-i fioros.

Ia-mă-n cer precum Ilie,
Să fiu veşnic pe vecie.
Ia-mă în carul de foc,
Ca Ilie şi Ienoh.

Tot pământu-i dezbinat,
Nu mai e nimci curat.
Violenţa-n ţară creşte,
Numai Isus mă păzeşte.

Doamne, tu eşti turn şi cu cetate,
Scapi pe oameni de la moarte.
Tu eşti lumină şi har,
Scapi pe omul de calvar.

De la plânsul ăsta mult,
Ia-ne tu la cerul sfânt,
Căci planete-n cer sunt multe!
Mă înalţă spre virtute!

În rugă mă-nnalţ mereu,
Pân-ajung la Dumnezeu!
Şi cu o pace deplină
Voi cânta mila divină.
Amin!


marți, 5 ianuarie 2016

Isus te cheamă



       Prietene, am vrut să stau de vorbă cu tine, la un apus de soare plin de culori. Am vrut să stau de vorbă în camera ta plină de cărţi, împreună cu cartea cărţilor, dar n-ai avut timp de mine, căci telenovelele de la televizor ţi-au luat mintea.
       Am vrut să stau de vorbă cu tine, la un răsărit de soare fascinant, dar te grăbeai să te duci la serviciu.
       Veneai cu maşina printre serpentinele munţilor... Îngerul meu te-a păzit, să nu te prăvăleşti într-o prăpastie.
       Dar de mine n-ai timp să vorbim. Biblia este prăfuită în torpedoul tău. Când te-ai dus în excursie la pădure, am vrut să îţi şoptesc prin vântul duios şi blând că sunt cu tine.
       Dar n-ai timp de mine!
       În ciripitul păsărilor, vroiam să-ţi vorbesc, dar m-ai refuzat şi mi-ai întors spatele!
       Mi-am oferit dragostea printr-o floare, pe care ai rupt-o!
       M-a durut că m-ai respins şi atunci!
       Te-ai dus la mare. Valurile mării se loveau de stâncă. Îţi vorbeam în stropii de artificii, ca să te încânt!
       Dar n-ai avut timp de mine!
       Prietene, uită-te la soare şi la lună, cum îţi vorbesc!
       Mai ai timp de mine!

       Ştefan Toma

       Poet popular

Urc trepte în nor. Scara divină, cerească. În cruce adio durere. Scap de moarte şi plânge mereu valea



În gând m-avânt spre cer mereu
Să scap de plânsul ăsta greu.
În durerea cea mai grea
Isus e scăparea mea.

Sub cerul milos cu nor,
Isus îmi dă ajutor.
Aripi zilnic cresc mereu
Către bunul Dumnezeu.

Urc pe trepte glorios
În zbor cosmic cu Hristos.
Sus, pe muntele Betel,
E cel veşnic, din etern.

Munte, soare glorios,
E Isus cel blând, milos.
Este cerul cu lumini
Scara cerului divin.

Doamne, eu îţi văd scara cerească
Isus să mă miluiască.
Valea plângerii o uit
Că de-aici pe veci mă mut.

Spun adio la pământ,
Că de-aicea-n veci mă mut.
Las fiorul de mormânt
Că de-aici în veci mă mut.

În vântul blând, duios, aud
Pacea lui Isus Hristos...
Spun adio la durere,
Că îmi iau zborul spre stele.
Amin!

Ştefan Toma
Poet popular


Răscruce de drumuri. Ceasul omenirii şi ştampila morţii


Ştampila din cer răsare
Ca o umbră pe cărare.
Ca o negură de ceaţă
Vine-n zori de dimineaţă!

De la mic până la ciot
Moartea ştampilează tot.
Sub lumina de la soare
Ştampilează tot ce moare.

N-are timp de odihnit
Parcă e din infinit
Peste munţi şi peste mare
Stă cu coasa pe cărare.

La-ntuneric nu dispare
Înfloreşte ca o floare.
Ea lucrează-ntreţesut,
Este fără de cuvânt.

Ascute coasa mereu
Şi spune că e erou.
Ciuma morţii cum loveşte!
La cosit nu oboseşte.

Coseşte mereu din plin
Ţara e un cimitir.
A cosit şi mai coseşte
E mută şi nu vorbeşte

Merg pe drumul cu lumină
Şi plâng moartea libertină.
Moartea devastează tot
Nu lasă nimic în cort.

Fie cort, fie palat,
Loveşte neîncetat!
E vicleaqnă-n meserie
Şi Isus din cer o ştie!

Fie rege, om de stat,
Loveşte neîncetat.
Fie om de ştinţă rară
Nu lasă nimic din ţară!

Pe cărare bate vântul
Flori acoperă pământul

La cimitir, sub un pom
E-mpăratul faraon.
Împăraţi sub zări senine
Odihnesc în cimitire,
Odihneasc sub clar de lună
Dar lumina e mai bună...

Ştefan Toma
Poet popular


Pui e urs adoptat de o familie



            O familie a plecat în excursie la pădure. Familia avea o fetiţă de 5 ani. Au întins o pătură la marginea pădurii. Au întins masa sub umbra unui copac. După ce au servit masa, i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru cele trebuincioase. S-au odihnit sub corul madrigal al păsărilor cereşti. La un moment dat, a apărut un musafir nepoftit. Era un pui de urs, care s-a rătăcit prin pădure de fraţii săi şi de mama sa. Familia i-a dat să mănânce şi puiul de urs, după ce a mâncat, n-a mai plecat de lângă familie. Familia, văzând că puiul nu mai pleacă şi că nu vine mama sa, ursoaica, după el, l-a adoptat şi l-a luat acasă. L-a hrănit cu lapte până s-a făcut mare. I-au pus un cercel în ureche. L-au dus înapoi în pădure şi i-a urat de bine. Fetiţa cea mică plângea după ursuleţ. După o perioadă, ursoaica a venit cu zece pui după ea în comună, la familia care o crescuse. Ursoaica şchiopăta. Îi intrase o aşchie în labă de 5 cm. Ursoaica şchiopătată de durere era puiul crescut de familie. Omul a luat o pensetă şi i-a scos aşchia din labă. A pansat-o, le-a dat puilor ei să mănânce cu biberonul. Fetiţa cea mică s-a jucat cu puii, apoi i-au condus cu toţii pe ursoaică şi pe pui înapoi în pădure. Le-a urat de bine. Această familie a devenit cea mai mare prietenă a ursoaicei şi a puilor ei.
          Ursoaica mai venea din când în când în comună, la familia care-i făcuse bine, drept recunoştinţă.
          Ursoaica şi ursul au ţinut un discurs în pădure, în faţa tuturor animalelor, spunând să fie pace pe pământ între animale şi oameni şi au dat poruncă să nu se mai lege niciun animal de oameni, fiindcă oamenii le-au demonstrat că le vor binele. Discursul ursoaicei s-a terminat în aplauze triumfale de pace.

Ştefan Toma

Poet popular

Omenirea pradă morţii şi soarele peste cruci răsare


Tu, cerescule divin,
De ce nu mă scapi din chin?
De ce nu mă scapi din plâns
În crucea lui Domn Hristos?

De ce soarele răsare
Peste lumea care moare?
Pradă morţii sunt sortit
De moarte nu sunt scutit!

Moartea stă înveşmântată
În lumină îmbrăcată.
Loveşte fără-ncetare
De la mic până la mare.

Fie rege şi-mpărat
Loveşte neîncetat!
Fie omul cât de mare,
Loveşte cu disperare.

Fie mare, fie mic,
N-are milă nici un pic!
A pornit precum furtuna
Răsar crucile într-una!

Cresc cruci şi cu trandafiri
Sub cerul milos, senin!
De eşti rege şi om bun,
Ai o cruce şi un drum.

Crucile se înmulţesc
Peste neamul omenesc.
Numai soarele rămâne
Şi în cer un singur nume.

Sper în crucea lui Isus
Să scap de moarte şi de plâns!
Sper în cer la înviere
Sub lumina de la stele.

Sper în cruce cu dreptate
Cum să scap şi eu de moarte!

Ştefan Toma
Poet popular


Moarte fără carte


Moartea n-are carte multă
Şi loveşte ca o brută.
Este fără de cuvânt
N-are milă pe pământ!

Când pleacă omul din casă,
Ea îşi dă ospăţ la masă.
Moartea e nesaturată
Ruinează ţara toată!

Ca un bumerang se lasă
Moartea peste om în casă!
Lumânarea se topeşte
Dar moartea mereu loveşte!

Mii de ţări cu trupuri sfinte
Zac la cruci cu oseminte,
Zac sub cerul luminat
Cruci de regi şi împărat.

Moartea bucuroasă vine
La palate pe coline.
Când vede conacul mare,
Stă la pândă pe cărare.

În mireasma-mbălsămată
Şi cu doliul pus la poartă,
La-ntuneric ea pândeşte,
Tot ce-i tânăr îl loveşte.

Şi loveşte-aşa de tare!
Lasă urme pecărare...
Lasă urme de plâns mult
La cruce şi la mormânt...

Ea te prinde în capcană
În ghetou şi-ţi face rană!
Nu pândeşte în zadar!
Este fără de hotar!

A rămas casa pustie
Şi o cruce pe vecie.
Plânge cerul tot pământul
Despărţirea e mormântul!

Ştefan Toma
Poet popular