Omul este lumină divină cerească

Se stinge cerul şi luna

Şi moare lumea întruna

Se sting stele pe cărare

Şi omul din casă moare!

Omul este o lumină

De origine divină!

Trece omul pe pământ,

Precum îngerul cel sfânt!

Trece omul. Nu-i o stea!

Vai şi-amar de viaţa mea!

Trece omul fulgerând

Ca lumina pe pământ!

Doamne, pleacă omul cu plâns mult,

Cu durere, la mormânt!

Cum se stinge luna-n nor,

Dispare orice popor!

Fie omul cât de mare,

El dispare pe cărare!

Fie bun, fie milos,

Plecăm toţi la Domn Cristos!

Fie mic sau fie mare,

Moartea stă nerăbdătoare!

Stă pitită în veşmânt,

Şi loveşte-ntreg pământ!

De eşti rege sau mai mare

Moartea tot îţi dă târcoale!

De iei crucea din cer bună,

Isus îţi va da cunună!

De iei cerul blând cu stele,

În curând ajungi la ele!

Universul infinit

Te-aşteaptă c-un bun-venit!

Ştefan Toma

Poet popular