Doamne, mi-aş face casă în pădure,
Ca să scap de astă lume.
În pădurea cea mai deasă,
Să am şi eu pace-n casă!
În pădurea cu răcoare,
Cu cânt de privighetoare!
Cu toţi fraţii din pădure,
Stejari glorioşi cu nume.
Să beau apă din izvor,
Cucii să-mi cânte cu dor.
Să am casa liniştită
Şi pacea din cer venită.
Cuculeţ, cu pana sură,
Cântă zilnic pacea bună!
Căci în corul madrigal,
Cântă păsări iar şi iar.
Cântă viaţa libertină,
Că am o pace deplină.
Doamne, stau şi cuget în pădure
Mila ta din astă lume!
Stau în casă cu Hristos
Şi cânt cerul luminos.
Eu cânt mila de-mpărat,
Că de lume am scăpat.
Eu cânt cerul infinit,
În pădure-s liniştit!
Ştefan Toma
Poet popular
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu