Plânge neamul omenesc
După edenul ceresc.
În doliul de văl
curat
Plâng zilnic
neîncetat.
Plânge ţara cu amar
Că am parte de
calvar.
Timpul de-altădată
bun
A rămas pustiu în
drum
Ţara este pustiită
De cutremure lovită.
Ţara este în flagel
Dar eu plâng şi tot
mai sper.
Ţară din eden,
frumoasă,
Ţi-ai pierdut locul
din casă.
Te-ai ofilit ca o
floare
Toată lumea din cer
moare.
Vălul cel împodobit
Ţi-a fost rupt şi
zdrenţuit.
Ţară, cum te oierzi
pe cale
Şi nu vrei să ai
salvare.
Ţară, ţară, cum te
duci
Şi rămân ân urmă
cruci!
Plânge omenirea
toată,
Că te pierzi în marea
gloată.
Plâng stelele pe cer
Nemurirea din etern.
Plânge ţara-ndoliată
Pe părinţi: mamă şi
tată!
Plânge ţara din
morminte,
Nemurirea din cer,
Sfinte!
Plânge soarele pe cer
Pentru cei ce mor şi
pier!
Ştefan Toma
Poet popular
Tara cu morminte
RăspundețiȘtergere