Stelele şi luna veghează crucea şi mormântul până la glorioasa Înviere

Ce e omul, Doamne sfânt,

Când el merge la mormânt?

Ce e omul, Doamne sfânt,

Când are codul de bară

Şi moartea ce-l înfioară?

Ce e omul? Nu-i o stea!

Vai şi-amar de viaţa mea!

Vai şi-amar că m-am născut

În durere, pe pământ!

Omul plânge şi suspină

După o viaţă senină...

Doamne, cerul minunat cu stele,

Stă de veghe la durere.

Peste ţara cu morminte

Stau de veghe stele sfinte.

Iar luna cea luminoasă

Stă de veghe-n orice casă.

Ce e omul chipeş mare?

... Şi dispare ca o floare...

Lasă plâns de urme grele

Sub lumina de la stele...

Ce e omul de sub soare?

Azi îl vezi şi mâine moare!

Fără curs, fără apel,

Vine moartea şi la el!

Fie om sau împărat

Moartea fulger l-a luat,

Ce e omul, Doamne sfânt,

Când el merge la mormânt?

Ştefan Toma

Poet mondial